Ignoranta?

Poate fi ignoranta o arma impotriva sentimentelor?


 Daca raspunsul la intrebarea de mai sus este da, atunci de ce nu poate ea sa ucida sentimentele profunde cu care multi se lupta?

 De ce nu ne poate elibera de chinul unei nedreptati care ne inconjoara doar pentru faptul ca ceea ce simtim se numeste o iubire neimplinita?

 Ajung la concluzia ca cei ce au prea mult nu pot aprecia, iar cei care nu au deloc dar ar stii sa aprecieze se pierd datorita neimplinirii,asteptarii care pare in zadar.

 Gandim ciudat multi dintre noi, si apreciz gandirea libera, ce ocoleste filtrele reale si ireale, dar totusi de ce a gandi liber a ajuns echivalent cu a ataca liber?
De ce munca intelectuala, talentul si pasiunea sunt inchise intr-o cusca de nevoia de munca fizica, iar gandirea nu poate fi apreciata? 
De ce trecem nepasatori si ignoranti peste toate lucrurile din jur fara sa ne pese de nimic si nimeni? De ce ne dor sentimentele? Poate pentru ca se numesc sentimente, deci rezulta ca se simt si nu fizic ci undeva in interiorul sufletului.
Cred ca am realizat cu totii ca tot ce tine de suflet se simte foarte profund.
Se spune ca orice sut in fund e un pas inainte, iar eu ma tot gandesc...oare de cate suturi e nevoie ca sa reusesc in viata?

"Invata sa ierti", se aude peste tot.
 Eu am invatat sa iert, am invatat sa trec peste, dar nu am invatat sa uit. Si avand principiul acesta, se poate considera tot iertare?
Oare putem ierta cu adevarat, sau e doar o manipulare de-a noastra chiar fata de noi?

Inceputuri

Sunt eu... poate uneori prea matura, prea rece sau poate in unele momente prea copilaroasa, dar in acelasi timp inventiva uneori...si acest lucru ma face sa ma simt utila.

Imi plac plac lucrurile invaluite in mister, stiinte, lucruri din trecut, documentare, lucruri cat mai ciudate care nu sunt prea importante pentru multi.

Am fost doborata la pamant de multe ori si de foarte multe ori nu a fost nimeni sa ma ridice.

Forta de a ma ridica si a continua drumul a venit nu stiu de unde de cele mai multe ori.
M-am ridicat usor...si cand am ajuns din nou sus nu am condamnat pe nimeni...si m-am simtit mai puternica si mai sigura pe fortele mele proprii.

Am tinut sa-mi recunosc mereu greselile, chiar daca uneori mi-am dat seama de greseli prea tarziu...

Pot trece de la disperarea cea mai neagra la inflacarare si optimism contagios, deci indiferent de cat de demoralizata sunt..imi revin...sper sa nu cedez vreodata si sa renunt la lupta.

Am trecut prin multe..poate prea multe, poate prea devreme...dar au fost lucruri ce m-au maturizat si sunt multumita ca am putut sa trec peste tot.

Sunt de parere ca imbatranirea este doar psihica, eu asa consider si mi-am propus sa imbatranesc cand vreau eu.

Imi place mereu sa cred ca voi rezista pana la sfarsit chiar daca sunt in ultima faza... Nu am vrut niciodata sa fac pe cineva sa sufere..si daca am facut vreodata asta, probabil am facut-o fara sa-mi dau seama si am stiut sa indrept lucrurile..sau macar sa incerc sa arat ca regret cu adevarat.

Atunci cand cineva imi face rau..stiu sa iert..defapt eu nu iert pe nimeni...cred ca singurul care iarta este Dumnezeu si nu eu. Eu doar accept iertarea.

Nu-mi place cand cineva imi face rau apoi crede ca spunand un simplu "iarta-ma" totul se poate rezolva iar rautatile vor fi acoperite..uitate...nu e chiar asa...

Pentru mine actiunea de a "gândi" este mai importantã decât actiunea de a "executa".

Ceea ce ma intereseazã defapt este personalitatea realã a fiecãrei persoane si nu ceea ce vrea sã parã.

Imi place de multe ori sa imi dau muzica la maxim in casti si sa ies sa ma plimb singura pe strazi, pentru ca asa m,a relaxez.

Imi place sa analizez tot ce este in jurul meu, de la oamenii sau lucrurile cele mai simple pana la cele mai sofisticate.

As vrea sa fiu mai hotarata uneori...si sa am mai multa incredere in mine.

Stiu ca atunci cand sunt suparata am dreptul sa fiu suparata dar nu si rea...asa ca nu-mi place sa ma razbun pe altii indiferent de cat de manioasa sunt eu in momentele respective.