M-am simtit intotdeauna diferita, am incercat intotdeauna sa fiu diferita in primul rand pentru mine.
Nu-mi place sa fiu nesigura pe actiunile mele, asta inseamna ca trebuie sa ma bazez pe actiunile celorlalti pentru a ma comporta ca un xerox.
miercuri, 9 februarie 2011
marți, 8 februarie 2011
Astazi vorbim tot despre mine
Asta este una din zilele alea in care soarele iese imi face cu ochiul...ies afara...si cheama ploaia...dar nu ploaia aia linistita...ci aia cu tunete si fulgere...si iar ma simt pacalita.
Azi am primit o veste destul de urata pentru mine...m-a cutremurat, mi-a stors lacrimi si disperare, m-a condus pe caile tristetii, simteam cum ma invaluie si ma conduce spre o camera intunecata.
Am cascat ochii, m-am uitat subtil in jurul meu, am gasit solutii la secunda, ma invadau. Mi-am dat seama ca ma indrept fara sa vrea spre propria mea temnita mentala. In fata mea un domn intunecat incerca sa imi ghideze pasii spre intrarea in temnita. L-am rugat in timp ce ma conducea sa intre el primul.
Apoi am trantit usa pe dinafara bineinteles, ca si cum mi-as fi inchis secvente murdare pe care vreau sa le inlatur din viata mea. El s-a infuriat destul de mult, dar nu avea cum sa mai scape de acolo. Am alergat, lasat in spate tot intunericul ce incerca sa ma invaluie. Fortele intunecate mi-au urmarit ideile, regretele, lacrimile, disperarea si neincrederea.
Eu fugeam pe un culoar cu gresie alba, parca gri defapt, treceam de porti de fier cu gratii si alarme, auzeam in jurul meu, grabeste-te portile se inchid... am trecut de ultima poarta, apoi am urcat scari si a, revenit brusc in prezent.
Eu fugeam pe un culoar cu gresie alba, parca gri defapt, treceam de porti de fier cu gratii si alarme, auzeam in jurul meu, grabeste-te portile se inchid... am trecut de ultima poarta, apoi am urcat scari si a, revenit brusc in prezent.
Am combinat putin ideile incat sa imi pun o experienta reala langa ceea ce am simtit azi.
Astazi mi-am dat seama de importanta mea, ca suflet.
Tu esti centru universului tau, tu iti poti colora viata cum vrei in ordinea in care vrei, de ce trebuie sa ii lasi pe altii sa iti schimbe ordina culorilor sau chiar culorile in sine?
Pozitivitatea este un lucru din ce in ce mai rar intalnit pentru ca este constransa e chinuita, fiind obligata sa nu se mai arate. Dar asa cum ea reuseste sa mai rasara, inseamna ca nimic nu poate fi greu.
Nu ti s-a intamplat macar o data pe strada sa-ti zambeasca cineva si sa ti se schimbe toata ziua?
Ehh asta inseamna ca te-ai lasat condus de pozitivitatea persoanei respective si ca ai lasat pozitivitatea ei sa vina catre tine.
Asa se intampla si cu lucrurile negative. Luam contact cu ele, dar nu trebuie sa le lasam sa ne influenteze prea mult, pentru ca asa o sa ne obisnuim sa traim si o sa ni se para acest trai ceva normal.
Stapanii suntem noi, gandurile de toate felurile ne bat la poarta inimii si a mintii noastre, dar noi decidem ce lasam sa intre si ce nu, ce lasam sa ne controleze si ce nu.
Sunt pe lumea asta multi oameni care se simt atat de chinuiti, blestemati... dar si suferinta are scopul ei., pentru ca suferinta te purifica.
Cu totii esuam.
Eu cand esuez imi spun ca o sa fie bine si ca soldatii mei au fost invinsi doar runda asta.
Eu cand esuez imi spun ca o sa fie bine si ca soldatii mei au fost invinsi doar runda asta.
(M.C)
duminică, 6 februarie 2011
Lumina in intunericul meu
"Priveşte prin ochii mei, lumea!"
Mi-a şoptit un soldat, zicea aşa:
"Desi destul am scandat, "pace", să ştii! În corp eu sunt plecat cu lumea către zari,
Dar înarmat doar cu un suflet în acorduri de chitări; încerc să-mi amintesc marea-n culori,
Dar din război? Şi mirosul ei de sare, în praful armei, ce boare să-mi presare pe sub nări.
Priveşte prin ochii mei cum se vede sângele duşmanului, curgând uşor printre oraşe asuprite,
Cum luceşte pe bocanci, cum uscat îmi stă rugina, vina; pe rosul meu, colajul din obraji.
Aici nimeni nu simte, jucării de copii şi clipe disipate în nisipuri şi clepsidre.
Un glonţ aici e-un fel de bilet de tren, şi gara e la un pas de moarte, Aşteaptă-n umbra
Oricărei armate; şi de aveam ochii mei de copil acum, mă împuşcam cu neştiinţa, înaite să mă plâg.
De ce? Aş muri oricând, la cât sânge rece am văzut... Tu, înţelege-mă, privirea mea, e doar un
scut."
Copil pierdut într-un mormânt, ca într-un labirint, sacou din camuflaj şi parastas făcut la birt.
"Nu am iubit decât o dată, n-am avut timp, am auzit cu zâmbetul pe buze, că azi e măritată,
Aşteaptă un copil, copilul ei aşteaptă-un tată; eu nu mai vin acasă, eu o să casc obosit la
sfârşit,
Sub coasă, neiubit; armata mea din chin şi suflet de senin albastru, răstignit pe timp;
Unde mi-e ceasul? Am uitat şi ora, mi-am uitat şi pasul, ştii? În război dacă nu-ţi numeri
tot ce vezi, mori! Războiul e ca valsul... 1 2 3 1 2 3 1 2 şi calci strâmb, aici nu te repezi,
Să mai repeţi; aici deschizi tâmpla ca floarea primavara şi devii doar bucăţi pe varul alb de pe
pereţi.
Nu ai timp să înveţi? Atunci ai timp să mori aici.
Aici secundele se aud ca nişte tălpi de bocanci, marş ce calci, şi muşti din fraţi, sechelele.
Unde-mi sunt urmele? În praf udat cu sânge stau golaş, dacă mă laşi în urmă ca un laş.
Am văzut sânge şi de Paşti şi de Crăciun şi de An nou, am văzut crime barbare, oameni nebuni,
Aici e un azil, răceală, ger de cimitir; mă plimb prin unitate ca prin ultimul sanatoriu plin
Şi santinela-ţi este moartea în orgoliu şi sar ca doliu gloanţe-n noapte şi îmi pun câte o dorinţă
La fiecare în parte. Stelele războiului, ca despicate-mi sunt firele finalului; carcasa din
frică-mi
e cochilie, şi-mi e fruntea mai tare în credinţă, rezemată-n Biblie. Doamne-ţi sunt rob nerod,
Rod colţurile carţii-n dinti şi plâng ca un nebun, gândind printre frisoane, când la sfinţi,
Când la parinţi. Fără să simt că tu mă simţi, şi mă găseşti şi în oglinzi.
Când plâng şi mă privesc şi îmi şoptesc, "să nu ucizi!".
Dar, am ucis Doamne şi am scăldat în sânge şi copii şi taţi şi mame şi bătrâni şi am tăiat în carne
vie
şi fraţi şi frunţi şi fete şi femei, să nu mă uiţi. Am fost un surd, când mi-au cerut să-i cruţ,
În crunta-mi răzbunare, am tăiat şi am despicat am închis ochii şi am îndreptat spre cap! Am tras,
A curs, am smuls, m-am smuls, am plâns şi am luat vieţi, nu merit rai, eu merit iadul meu intim
între
Patru pereţi; lânga cei drepţi am să raspund, ca un copil ce nu am apucat să fiu: "Îmi pare rau,
A fost decât un ordin". Şi îmi ordon, să mor odată cu toate războaiele să mă cobor în iad,
"Uită-te prin ochii mei, soldat". Priveşte lumea tace, e pace, şi tac.
1 2 3 1 2 3 1 2 3, iubito, m-ai călcat, dar nu contează, hai; mai avem de repetat.
În seara asta vreau să dansez cu tine. Cum nu am apucat să mai dansez. Dă-mi mâna iubito.
Te iubesc.
Vreau să înţelegi, vreau să înţelegi! Vreau să înţelegi că nu mai ajung acasă-ntreg,
Dar să ştii că mi-e dor de tine şi dacă mor aici mor cu tine în suflet, mor cu tine în pumni,
În arme, în tot ce ne apară, mor plângând zbierându-ţi numele, şi plin în furie de regretul
Că nu am ajuns acasă niciodată. Vreau să ştii că te iubesc şi că mereu te-am iubit.
Şi că nimic nu m-a desparţit, de tine, de durere, de suspin. Vreau să înţelegi!
Vreau, vreau să înţelegi că deşi nu ştiu cine eşti acum, ce faci şi cu ce putere-mi tii dorul,
Vreau să ştii că nu te-am uitat, vreau să ştii, vreau, vreau! Vreau mult, să ştii ca te iubesc.
Nu am uitat nimic iubito! Dansez cu tine, dansez cu tine, dansez cu tine, dansez, dansez
Cu amintirile mele şi mor câte puţin. Te iubesc şi acum. Te iubesc!"
"Priveşte prin ochii mei, lumea!"
Mi-a şoptit şi o curva, zicea aşa:
"Am fost iubită, mamă, nevastă, deşi în fond de ten şi ruj nu mai găsesc o mască,
De mult îmi cască rochia de mireasă, într-o valiză prăfuită, sunt doar o piele ce asudă-n chin,
Ochi de de copil se pierd în vin şi mor neobosită. Multe dureri uscate, cască între pagini de
album,
ca nişte flori. Uite, iubite, acolo eram decât noi doi! Aici sunt singură, în paturi reci
Cusute cu straini, în parcuri veci un fel de iad perpetu-n care să mă legi. Nemernici, ce mă iau de
mână,
barbaţii fără de scuze. În fiecare noapte goală, stau plină de smoală şi plâng mai mult,
mă mut din suflet în pământ, din scârţîitul patului în gândul meu abrupt, din fumul de ţigare în
plămani
să mă arunc iîn mii de lumi.
Mă pierd scârbită de extazul unui strâin în mine, încet în cercuri de parfumuri fine şi pastile,
Mă muşc de degete să-mi păcălesc atenţia, mă duc la duşuri reci să-mi potolesc pervers discreţia!
Şi mă ling timid, uşor pe gât, limbi ce miros a lături, mă strâng în palme bestii şi jigodii fără
lacrimi.
Doamne vreau să mă aduni! Stinge-ţi ţigările pe pielea mea, bune vestiri şi copii fără de patimi, în
călduri.
Icoanele mă scuipă şi Dumnezeu mă-mpinge iar. Mai uită să mă ridice, mă uit la oglinda din perete,
mă atinge."
O domnişoară pierdută de casă, dormi uşoară şi aşa îmi pieri frumoasa, crăiasă ieftină-n decorul
durerilor,
Nu o să mori aşa, tu o să mori de dor. Nu simţi cât de uşor apasă mila lor? Are degete crăpate de
dinţi,
Puţin sânge, are hainele uscate de sfinţi, puţin curge, are oja roşie pe unghii roasă, vrea acasă!
Are jar pe inima frumoasă din vină, râvneşte sub o coasă. O copilă.
Ascultă vântul când e singură, aude în el fluiere şi nai, ascute zile de trăit şi le înfige-n
evantai,
Ascunde zâmbete de lume şi se tot caută-n costume şi în măştile postume şi în scena unui teatru de
păpuşi.
"Am trăit ani de zile într-o clipă, pe pragul unei uşi, şi clanţa-nchisă m-a împins, în lume,
acum am sânge dintr-un vis, căpuse să mă consume-n timp, şi eu să simt că încet, mă sting.
Vreau să-mi mai văd copiii, măcar odată, vreau să le văd şi tatăl, vreau să mai am un tată!
Vreau să am amintiri şi fotografii şi verigheta ta pe deget, tu ştii? Că vreau să mai dansez
Cu ochii închişi, să te aud când numeri paşii stinşi şi 1 2 3 1 2 3 1 2... şi să-mi zâmbeşti,
Şi să-ţi zâmbesc şi să îmi spui: "Opreşte-te şi cântă-mi! Cântă-mi aşa, încet":
Strânge-mă în braţe şi scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă şi culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet şi fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori şi pictează-mă cu degetul tău arâtător.
Şi uite aşa, mă pierd în ochii nimănui, termin ţigara de după şi încui, i-au banii de pe noptieră şi
mă culc, cu ochii-n lacrimi mă închid, sperând să mor, şi-n somn, să ajung în patul tău, zâmbind...
Strânge-mă în braţe şi scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă şi culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet şi fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori şi pictează-mă cu degetul tău arătător."
Spunea: "Iubitul meu!" şi o auzeam...
"Iubitul meu, iubitul meu! Să ştii că sunt sigură şi în chinuri şi în dureri,
Sunt bolnavă, mă dor toate rănile mă dor toate zilele fără tine mă macină tot,
Mă ustură ura asta care mă consumă veşnic. Să ştii că nu te-am uitat şi că te aştept,
Aştept să te întorci, sper să te întorci, sper să vii acasă, sper să mă înţelegi,
Sper să nu crezi că nu te-am iubit, sper să crezi că şi eu acum te plâng
Şi nu te-am lăsat niciodată şi că te voi iubi mereu, te voi iubi mereu!
Mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, în fiecare pat, în fiecare vis,
În fiecare zi, în fiecare ţipăt, în fiecare muşcătură a timpului...
Dansez valsul ăla, dansez cu inima şi nu uit, te aud mereu cum numeri, te aud mereu cum îmi spui
cuvinte frumoase.
Mi-a şoptit un soldat, zicea aşa:
"Desi destul am scandat, "pace", să ştii! În corp eu sunt plecat cu lumea către zari,
Dar înarmat doar cu un suflet în acorduri de chitări; încerc să-mi amintesc marea-n culori,
Dar din război? Şi mirosul ei de sare, în praful armei, ce boare să-mi presare pe sub nări.
Priveşte prin ochii mei cum se vede sângele duşmanului, curgând uşor printre oraşe asuprite,
Cum luceşte pe bocanci, cum uscat îmi stă rugina, vina; pe rosul meu, colajul din obraji.
Aici nimeni nu simte, jucării de copii şi clipe disipate în nisipuri şi clepsidre.
Un glonţ aici e-un fel de bilet de tren, şi gara e la un pas de moarte, Aşteaptă-n umbra
Oricărei armate; şi de aveam ochii mei de copil acum, mă împuşcam cu neştiinţa, înaite să mă plâg.
De ce? Aş muri oricând, la cât sânge rece am văzut... Tu, înţelege-mă, privirea mea, e doar un
scut."
Copil pierdut într-un mormânt, ca într-un labirint, sacou din camuflaj şi parastas făcut la birt.
"Nu am iubit decât o dată, n-am avut timp, am auzit cu zâmbetul pe buze, că azi e măritată,
Aşteaptă un copil, copilul ei aşteaptă-un tată; eu nu mai vin acasă, eu o să casc obosit la
sfârşit,
Sub coasă, neiubit; armata mea din chin şi suflet de senin albastru, răstignit pe timp;
Unde mi-e ceasul? Am uitat şi ora, mi-am uitat şi pasul, ştii? În război dacă nu-ţi numeri
tot ce vezi, mori! Războiul e ca valsul... 1 2 3 1 2 3 1 2 şi calci strâmb, aici nu te repezi,
Să mai repeţi; aici deschizi tâmpla ca floarea primavara şi devii doar bucăţi pe varul alb de pe
pereţi.
Nu ai timp să înveţi? Atunci ai timp să mori aici.
Aici secundele se aud ca nişte tălpi de bocanci, marş ce calci, şi muşti din fraţi, sechelele.
Unde-mi sunt urmele? În praf udat cu sânge stau golaş, dacă mă laşi în urmă ca un laş.
Am văzut sânge şi de Paşti şi de Crăciun şi de An nou, am văzut crime barbare, oameni nebuni,
Aici e un azil, răceală, ger de cimitir; mă plimb prin unitate ca prin ultimul sanatoriu plin
Şi santinela-ţi este moartea în orgoliu şi sar ca doliu gloanţe-n noapte şi îmi pun câte o dorinţă
La fiecare în parte. Stelele războiului, ca despicate-mi sunt firele finalului; carcasa din
frică-mi
e cochilie, şi-mi e fruntea mai tare în credinţă, rezemată-n Biblie. Doamne-ţi sunt rob nerod,
Rod colţurile carţii-n dinti şi plâng ca un nebun, gândind printre frisoane, când la sfinţi,
Când la parinţi. Fără să simt că tu mă simţi, şi mă găseşti şi în oglinzi.
Când plâng şi mă privesc şi îmi şoptesc, "să nu ucizi!".
Dar, am ucis Doamne şi am scăldat în sânge şi copii şi taţi şi mame şi bătrâni şi am tăiat în carne
vie
şi fraţi şi frunţi şi fete şi femei, să nu mă uiţi. Am fost un surd, când mi-au cerut să-i cruţ,
În crunta-mi răzbunare, am tăiat şi am despicat am închis ochii şi am îndreptat spre cap! Am tras,
A curs, am smuls, m-am smuls, am plâns şi am luat vieţi, nu merit rai, eu merit iadul meu intim
între
Patru pereţi; lânga cei drepţi am să raspund, ca un copil ce nu am apucat să fiu: "Îmi pare rau,
A fost decât un ordin". Şi îmi ordon, să mor odată cu toate războaiele să mă cobor în iad,
"Uită-te prin ochii mei, soldat". Priveşte lumea tace, e pace, şi tac.
1 2 3 1 2 3 1 2 3, iubito, m-ai călcat, dar nu contează, hai; mai avem de repetat.
În seara asta vreau să dansez cu tine. Cum nu am apucat să mai dansez. Dă-mi mâna iubito.
Te iubesc.
Vreau să înţelegi, vreau să înţelegi! Vreau să înţelegi că nu mai ajung acasă-ntreg,
Dar să ştii că mi-e dor de tine şi dacă mor aici mor cu tine în suflet, mor cu tine în pumni,
În arme, în tot ce ne apară, mor plângând zbierându-ţi numele, şi plin în furie de regretul
Că nu am ajuns acasă niciodată. Vreau să ştii că te iubesc şi că mereu te-am iubit.
Şi că nimic nu m-a desparţit, de tine, de durere, de suspin. Vreau să înţelegi!
Vreau, vreau să înţelegi că deşi nu ştiu cine eşti acum, ce faci şi cu ce putere-mi tii dorul,
Vreau să ştii că nu te-am uitat, vreau să ştii, vreau, vreau! Vreau mult, să ştii ca te iubesc.
Nu am uitat nimic iubito! Dansez cu tine, dansez cu tine, dansez cu tine, dansez, dansez
Cu amintirile mele şi mor câte puţin. Te iubesc şi acum. Te iubesc!"
"Priveşte prin ochii mei, lumea!"
Mi-a şoptit şi o curva, zicea aşa:
"Am fost iubită, mamă, nevastă, deşi în fond de ten şi ruj nu mai găsesc o mască,
De mult îmi cască rochia de mireasă, într-o valiză prăfuită, sunt doar o piele ce asudă-n chin,
Ochi de de copil se pierd în vin şi mor neobosită. Multe dureri uscate, cască între pagini de
album,
ca nişte flori. Uite, iubite, acolo eram decât noi doi! Aici sunt singură, în paturi reci
Cusute cu straini, în parcuri veci un fel de iad perpetu-n care să mă legi. Nemernici, ce mă iau de
mână,
barbaţii fără de scuze. În fiecare noapte goală, stau plină de smoală şi plâng mai mult,
mă mut din suflet în pământ, din scârţîitul patului în gândul meu abrupt, din fumul de ţigare în
plămani
să mă arunc iîn mii de lumi.
Mă pierd scârbită de extazul unui strâin în mine, încet în cercuri de parfumuri fine şi pastile,
Mă muşc de degete să-mi păcălesc atenţia, mă duc la duşuri reci să-mi potolesc pervers discreţia!
Şi mă ling timid, uşor pe gât, limbi ce miros a lături, mă strâng în palme bestii şi jigodii fără
lacrimi.
Doamne vreau să mă aduni! Stinge-ţi ţigările pe pielea mea, bune vestiri şi copii fără de patimi, în
călduri.
Icoanele mă scuipă şi Dumnezeu mă-mpinge iar. Mai uită să mă ridice, mă uit la oglinda din perete,
mă atinge."
O domnişoară pierdută de casă, dormi uşoară şi aşa îmi pieri frumoasa, crăiasă ieftină-n decorul
durerilor,
Nu o să mori aşa, tu o să mori de dor. Nu simţi cât de uşor apasă mila lor? Are degete crăpate de
dinţi,
Puţin sânge, are hainele uscate de sfinţi, puţin curge, are oja roşie pe unghii roasă, vrea acasă!
Are jar pe inima frumoasă din vină, râvneşte sub o coasă. O copilă.
Ascultă vântul când e singură, aude în el fluiere şi nai, ascute zile de trăit şi le înfige-n
evantai,
Ascunde zâmbete de lume şi se tot caută-n costume şi în măştile postume şi în scena unui teatru de
păpuşi.
"Am trăit ani de zile într-o clipă, pe pragul unei uşi, şi clanţa-nchisă m-a împins, în lume,
acum am sânge dintr-un vis, căpuse să mă consume-n timp, şi eu să simt că încet, mă sting.
Vreau să-mi mai văd copiii, măcar odată, vreau să le văd şi tatăl, vreau să mai am un tată!
Vreau să am amintiri şi fotografii şi verigheta ta pe deget, tu ştii? Că vreau să mai dansez
Cu ochii închişi, să te aud când numeri paşii stinşi şi 1 2 3 1 2 3 1 2... şi să-mi zâmbeşti,
Şi să-ţi zâmbesc şi să îmi spui: "Opreşte-te şi cântă-mi! Cântă-mi aşa, încet":
Strânge-mă în braţe şi scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă şi culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet şi fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori şi pictează-mă cu degetul tău arâtător.
Şi uite aşa, mă pierd în ochii nimănui, termin ţigara de după şi încui, i-au banii de pe noptieră şi
mă culc, cu ochii-n lacrimi mă închid, sperând să mor, şi-n somn, să ajung în patul tău, zâmbind...
Strânge-mă în braţe şi scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă şi culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet şi fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori şi pictează-mă cu degetul tău arătător."
Spunea: "Iubitul meu!" şi o auzeam...
"Iubitul meu, iubitul meu! Să ştii că sunt sigură şi în chinuri şi în dureri,
Sunt bolnavă, mă dor toate rănile mă dor toate zilele fără tine mă macină tot,
Mă ustură ura asta care mă consumă veşnic. Să ştii că nu te-am uitat şi că te aştept,
Aştept să te întorci, sper să te întorci, sper să vii acasă, sper să mă înţelegi,
Sper să nu crezi că nu te-am iubit, sper să crezi că şi eu acum te plâng
Şi nu te-am lăsat niciodată şi că te voi iubi mereu, te voi iubi mereu!
Mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, în fiecare pat, în fiecare vis,
În fiecare zi, în fiecare ţipăt, în fiecare muşcătură a timpului...
Dansez valsul ăla, dansez cu inima şi nu uit, te aud mereu cum numeri, te aud mereu cum îmi spui
cuvinte frumoase.
http://www.youtube.com/watch?v=EQUw6qg7PYQ
sâmbătă, 5 februarie 2011
Clipitul unei pleoape - 05.02.2011
Sunt demult pe drumul crescut sub talpi
M-a retinut sufletul din perdele ce-a stins lampi
Dar voi ajunge curand,
Nu vom mai plange pe rand
Vom zambi spre trecut
Imi vei clipi sa te ascult
Am trecut printre flori
Respirand din culori
Am zburat printre nori
Oare iti mai amintesti?
Te-am strigat de multe ori, iar tu erai tot mai departe
Am alergat uitand de noapte retinut de soapte
De ingeri ce-mi sarutau pleoapele
E adevarat, iti jur pe zei
O petala mi-a spus sa o sarut ca vei aparea in locul ei
Dar n-ai fost tu...
Oricum pe drum te-am vazut sculptata-n munti
Iar prunci mi-au desenat drumul spre tine ce l-au visat
Am intalnit un prizonier
Ce m-a-ntrebat de mai sper
I-am spus c-am sa-ti cer pentru el un clipit cand ne vom intalni si-mi va zambi
Chipu-ti din petale perfect rosii, zambeste-mi, chip din petale perfect rosii
Cu-n zambet si-un clipit imi adormi cuvintele si te privesc tacut, chip placut, inainte sa ma
trezesc
Si-mi aminteeesc (pas, pas cu pas) drumul spre tine, vis adevarat,
Nascut din pacat, dragostea naste din pacat
Tu din cer, eu, penel, vreau sa-ntreb , eu sunt cel ce-ti va dicta umbra si dimineata
De sunt eu vreau sa-ti cer sa nu minti iar ce simti sa-mi trimiti in soapte prin CLIPITUL UNEI
PLEOAPE
?? plangi, cuvantul meu nespus tradat de rugi
Unde-s acum buzele din piatra arsa, amintite-n nopti prea lungi
Ce n-au timp ca sa-nteleaga si fugi..SI FUGI
Nu privi, bajbaind cu ochii-n dungi,
Nu goni, foile ce pieptul arde sa le strangi
Nu iubi caci tu esti cea ce frangi. (x2)
Nu minti, caci tu esti cea ce minti, incurci.
Nu veni, caci tu esti cea ce pleci si alungi.
Nu spune “imi permit sa ma pastrez”
In timp ce ma arunci
Nu stiu sa ma pastrez…
Si raman tot gol
Si ma lasi tot gol
Si ma-ncui clipind in gol,
Stafie vesnica zambind.
Penitză rupta, zburand in stol
Pasare a timpului, ce o revad in ochii tuturor.
Ce o recitesc solitar
Acum in jurul meu e doar decor si iar
Strig, carbuni aprind
Si ei vorbesc
Si eu ii ascult
Si ei ranesc
Si eu ma ascund
Si ei izbesc
Si eu ii infrunt
Si ei se opresc pe rand
Si eu tremur si incheg usor.
Multumesc si semnez a dor.
Iti multumesc, acum iar privesc in gol.
(Tonïght when the darkness comes..)(x3)
M-a retinut sufletul din perdele ce-a stins lampi
Dar voi ajunge curand,
Nu vom mai plange pe rand
Vom zambi spre trecut
Imi vei clipi sa te ascult
Am trecut printre flori
Respirand din culori
Am zburat printre nori
Oare iti mai amintesti?
Te-am strigat de multe ori, iar tu erai tot mai departe
Am alergat uitand de noapte retinut de soapte
De ingeri ce-mi sarutau pleoapele
E adevarat, iti jur pe zei
O petala mi-a spus sa o sarut ca vei aparea in locul ei
Dar n-ai fost tu...
Oricum pe drum te-am vazut sculptata-n munti
Iar prunci mi-au desenat drumul spre tine ce l-au visat
Am intalnit un prizonier
Ce m-a-ntrebat de mai sper
I-am spus c-am sa-ti cer pentru el un clipit cand ne vom intalni si-mi va zambi
Chipu-ti din petale perfect rosii, zambeste-mi, chip din petale perfect rosii
Cu-n zambet si-un clipit imi adormi cuvintele si te privesc tacut, chip placut, inainte sa ma
trezesc
Si-mi aminteeesc (pas, pas cu pas) drumul spre tine, vis adevarat,
Nascut din pacat, dragostea naste din pacat
Tu din cer, eu, penel, vreau sa-ntreb , eu sunt cel ce-ti va dicta umbra si dimineata
De sunt eu vreau sa-ti cer sa nu minti iar ce simti sa-mi trimiti in soapte prin CLIPITUL UNEI
PLEOAPE
?? plangi, cuvantul meu nespus tradat de rugi
Unde-s acum buzele din piatra arsa, amintite-n nopti prea lungi
Ce n-au timp ca sa-nteleaga si fugi..SI FUGI
Nu privi, bajbaind cu ochii-n dungi,
Nu goni, foile ce pieptul arde sa le strangi
Nu iubi caci tu esti cea ce frangi. (x2)
Nu minti, caci tu esti cea ce minti, incurci.
Nu veni, caci tu esti cea ce pleci si alungi.
Nu spune “imi permit sa ma pastrez”
In timp ce ma arunci
Nu stiu sa ma pastrez…
Si raman tot gol
Si ma lasi tot gol
Si ma-ncui clipind in gol,
Stafie vesnica zambind.
Penitză rupta, zburand in stol
Pasare a timpului, ce o revad in ochii tuturor.
Ce o recitesc solitar
Acum in jurul meu e doar decor si iar
Strig, carbuni aprind
Si ei vorbesc
Si eu ii ascult
Si ei ranesc
Si eu ma ascund
Si ei izbesc
Si eu ii infrunt
Si ei se opresc pe rand
Si eu tremur si incheg usor.
Multumesc si semnez a dor.
Iti multumesc, acum iar privesc in gol.
(Tonïght when the darkness comes..)(x3)
joi, 3 februarie 2011
Ucigasii de vise
Ucigasii de vise… Sunt cel mai urat lucru din viata ta, pentru ca esti naiv si ii vezi mai frumosi decat or sa fie vreodata. Sunt cei care ard si parjolesc si lasa nimic in urma ta. Sunt cei care te devasteaza si te smulg cu tot cu radacini din campul tau plantat cu visuri care cresc si in miez de iarna, si in timpuri de criza, si in caz de calamitate naturala. Sunt cei care nu au ochi sa vada lacrimi, cei care nu au inima si nici timp sa te lase sa te aperi, sunt cei care au convingerea ca nu ti-au luat nimic, sunt cei care cunosc puterea sugestiei negative. Sunt cei pe care de multe ori nu-i urasti deoarece crima lor nu ti se pare deloc monstruoasa. Sunt cei care vor sa nu mai vrei si trec cu nepasare peste cadavre de visuri moarte, fara sa se mai uite in urma. Sunt cei care iti frang aripile si frang si aripile visului tau. Sunt cei care, de fiecare data cand vrei sa zbori te trag de maneca inapoi, soptindu-ti in ureche ca ai rau de inaltime.
Cei care, prea prinsi in prezent, nu se gandesc niciodata sa viseze la ceea ce ar putea fi… prea multe visuri te desprind de realitate, spun ei... Iar cel mai rau criminal de visuri este cel pe care il primesti firesc in viata ta si il poftesti sa ia loc in visurile tale, cel pe care il lasi sa faca parte din ele, cel pe care il confuzi la un moment dat cu cel mai frumos vis. Cel care iti promite iubirea si iti naste visul, cel care ti-l spulbera intr-un ceas de noapte tarzie. Cel mai puternic si fioros ucigas de visuri este cel care iti ucide visul de iubire. Pe el nu-l poti ierta niciodata. Pentru ca nu poti doar sa inchizi ochii si sa intorci spatele visului. Nu-i poti spune “adio, te-am uitat”. Pentru ca nu il uiti. Pe ucigasii de vise nu-i mai poti iubi. Poti doar sa-i inchizi intr-o temnita si sa nu-i mai lasi niciodata sa iasa de acolo. Poti sa te duci in templul tau sfant rugandu-te pentru propria mantuire. Poti sa nu-i lasi sa iti ucida visele de iubire. Pentru ca intr-o buna zi, o sa lasi pe altcineva sa iti inalte balonul cu visuri… Si cine mai rade acum? Cine mai viseaza? Cine viseaza din nou?
Un vis de iubire, un vis ca vei ajunge acolo unde nu a mai ajuns nimeni, un examen luat cu 10, un zambet pe care l-ai dorit de dinainte de a te naste, o pasiune, o gradina de vara, o dupa-amiaza torida de vara, o plaja goala, o plimbare pe malul eternitatii, o distanta pe care poti sa o demonstezi, o atingere, o strafulgerare a mintii, nopti mai linistite, zile mai senine, un miracol, un telefon, o lacrima de fericire, un vis ca intr-o alta viata trecerea iti va fi mai usoara… balonase de speranta pe care crezi ca nimeni nu are puterea sa ti le sufle, balonasele pe care le eliberezi unul cate unul ca sa ajunga pe rand la destinatie… VISURI… ceva in care crezi din tot sufletul, ceva pe care nu ti-l poate lua nimeni, ceva pentru care nu s-au inventat inca monede virtuale… ceva minunat, care face sa iti creasca sufletul.. ceva atat de iluzoriu si de real ca iti transforma viata intreaga intr-o speranta de fericire…. NISTE VISURI poate… SIMPLE VISURI… dar nu lasa pe nimeni sa le duca departe de tine. Sunt acel tu care nu te paraseste niciodata."
sursa: Garbo.ro
sursa: Garbo.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)