Atunci cand viata incepe sa te conduca, uiti de indicatoare, uiti de pericol, drumul ti se pare tot mai strain si simti ca te indepartezi tot mai mult, de tine, de dorintele tale, de principii si te trezesti ratacind intr-un loc indepartat, iar drumul inapoi pare sters.
Te cuprind sentimente de vinovatie, te invaluie teama de singuratate si razi in gand amintindu-ti cate ai fi dat in trecut pentru o clipa de singuratate, un moment cu tine.
Atunci cand ajungi sa iti fie teama de tine,totul se schimba. Iti piezi increderea, siguranta, stabilitatea si tot interiorul se scalda in amintirea a ceea ce ai insemnat, si ajungi prizonierul propriilor
ganduri, dorinte neimplinite si remuscari.
Ochii iti devin mai tristi, privirea iti este in gol, nimic nu te mai completeaza si nu iti mai coloreaza decorul.
E trist cand ajungi sa dansezi pe un cantec strain si lipsit de ritm, dar mai trist e cand totul in jur e mut.
Iti ramane doar sa te obisnuiesti.
