Cu tine totul era divin...
Nu mai exista diferenta intre noapte sau zi, cuvintele tale rostite ziua ridicau stele pe cerul sufletului meu pustiu.
Eram plina de pete, da pete... pete de fericire, de culoare in viata mea... erai totul.
Vorbeam ore in sir la telefon, de parca telefonul ar fi micsorat distanta de 323 de km dintre noi, si te iubeam... si ma iubeai? Stiai mereu tot ce trebuie sa spui, cand trebuie sa spui si cum trebuie sa spui.
Te veneram si timpul imi era cel mai de temut dusman...
Ai fost cel mai important pentru mine, pentru m-ai condus pe carari straine, m-ai dus sa cunosc rasaritul apoi i-ai poruncit soarelui sa-mi mangaie fata cu blandete, dar numai tu imi puteai arata cu adevarat blandetea.
Degetele tale alergau prin parul meu de parca fugarau lumina.
Cu o privire reuseai sa imi patrunzi in suflet cum nimeni nu putea sa o faca, si te adapostai, si te mangaiam cu cuvinte dulci si adormeai acolo in sufletul meu, refuzand sa te mai trezesti, si adormeam langa tine, si sufletele noastre radiau.
Ma acopereai de frigul oamenilor reci cu aripile sufletului tau, si era bine, acum totul avea un rost.
Eram copilul, ce crestea sub ochii tai, in ochii tai, prin ochii tai, ghidat in viata doar de ochii tai,
dar te-ai sfaramat in mii de bucatele ascutite si mi-ai intepat sufletul...
Mi-ai lasat urme atat in suflet cat si in drumul vietii, sa ajung la tine orice s-ar intampla...
P.s: Am gasit o scurtatura, dar nu e spre inima ta.
Am ales sa merg pe scurtatura asta, pentru ca defapt ea reprezinta drumul spre mine!
Sa nu te intorci sa imi cauti urmele, pentru ca mi le sterg la fiecare pas.
