Lectia despre cub, de Nikita Stanescu

Se ia o bucata de piatra,
Se ciopleste cu o dalta de sange,
Se lustruieste cu ochiul lui Homer,
Se razuieste cu raze,
Pana cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul,
cu gura ta, cu gura altora
Si mai ales cu gura infantei,
Dupa aceea se ia un ciocan
Si brusc se sfarama un colt de-al cubului
Toti dar absolut toti zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta, de n-ar fi avut un colt sfaramat!
 (Lectia despre cub - de Nikita Stanescu)



Cam asa arata viata, in esenta ei si in viziunea mea.
Iti creezi o cale, o identitate, o personalitate si o individualitate, astfel incat sa iti apartii tie si  sa te regasesti si intelegi, acceptandu-te asa cum esti.
Ajungi sa gusti din binele pentru care ai lucrat din greu si pentru ca vrei sa impartasesti si altora experientele tale placute, ii lasi si pe ei sa faca acelasi lucru.
In timp, strabati si experiente neplacute, incerci sa te adaptezi, sa te modelezi.
Schimbare de multe ori implica pierderea anumitor parti din tine, iar atunci cand acest lucru se intampla, oamenii nu vad faptul ca ai pierdut o parte din tine, ci te vad imperfect.
Superficialitatea desi reprezinta un singur element, este pozitionata foarte sus, atat de sus, incat emotiile, empatia si sentimentele, desi sunt trei elemente, nu pot ajunge la ea, sa o invinga...
Alergam in fiecare zi prin mintile noastre, printre idei si ganduri, descurajari si iluzii, incercand sa ne formam un univers din care sa facem parte si in care sa ne regasim. Si cand ajungem acolo, ne dam seama ca singuratatea ne face sa renuntam la noi si sa ne intoarcem in realitatea in care nu traim, ci doar supravietuim.
Sunt multi oameni puternici in jurul nostru, care nu realizeaza cata putere au defapt, pentru ca sunt mult prea resemnati, pentru ca nu au o motivatie sau ceva de care sa se agate.
Ne asteptam mereu ca cineva sa ne ajute sa ne revenim, sa ne arate calea, sa ne spuna ce trebuie sa facem si usor, usor ajungem sa nu mai avem incredere in fortele proprii in ideile proprii si chiar ne pierdem controlul asupra propriei vieti.
 Fiecare emotie pe care o simtim isi are rolul ei, fiecare sentiment pe care il regasim in noi isi are drumul lui propriu.
Toate lucrurile se intampla cu un rost, doar ca de mult ori, fie nu le dam voie sa se manifeste, fie nu vrem sa acceptam ceea ce se intampla si acest lucru nu face decat sa ne tina pe loc.

Nimic nu este greu, nimic nu este usor, totul tine de perceptia noastra si de valoarea pe care noi o oferim lucrurilor cu care ne confruntam. Noi suntem proprii nostri invatatori.

M.C.

Se ia o bucată de piatră,
http://Versuri.ro/w/mr17

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
http://Versuri.ro/w/mr17
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâma

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
http://Versuri.ro/w/mr17
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
http://Versuri.ro/w/mr17
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!