De ce purtam masti?

De ce purtam masti?



De teama, de frica de a fi respinsi, de nesiguranta, de neincredere...










Eu nu vreau sa traiesc asa, ma ustura fata din cauza mastilor pe care trebuie sa le port in functie de fiecare persoana pentru a intelege, pentru a ma face inteleasa si-mi spun: "Mi-e dor de zilele cand ma durea fata din cauza lacrimilor si a suferintei, atunci eram sincera, atunci realizam ca toata suferinta aia ma purifica si ma face speciala, eram EU!
 Acum... sunt un par in bataia vantului, un ochi incruntat,  o mana ce se misca plina de lene pe langa corpul lipsit de sens, sunt o pleoapa obosita, o buza crapata, un picior instabil...sunt doar bucati, nu ma mai simt un intreg."

Am pierdut parti din viata mea, parti din increderea mea, din sinceritatea mea pe la ei.
Unele mi-au fost furate, altele le-am oferit fara sa le mai cer inapoi.





Acum sunt goala, sunt goala de mine si ma simt pustie si ma gandesc ce ar intelege vreunul din ei daca i-as spune: " Sunt goala..."
S-ar rezuma doar la dorinta lor de satisfactie, nu ar intreba nimic referitor la ce-mi doresc eu, sau in ce sens sunt goala.

Lumea asta s-a schimbat atat de mult, e la putere sarcasmul, cinismul si egoismul, iar eu nu mai am timp sa arat ce sunt si ascund sa arat cat de vulnerabila sunt uneori in fata barbatilor.
Reprim , reprim si uneori cand explodez... imi caut o prietena, doua , trei cu care sa vorbesc, dar simt nevoia sa ii spun toate astea unui el...intotdeauna m-am inteles bine cu barbatii, datorita faptului ca partea masculina din familie mi-a lipsit inca de la 3 ani, m-am inteles bine cu barbatii, insa mai putin cu cei pe care mi i-am dorit...lor le-am aratat prea mult, pe ei nu am putut sa ii mint, pe ei i-am crezut altfel, probabil si de la ei am avut pretentii, ceea ce nu le-a convine.

Mi-e dor de iubirile alea de demult, cu biletele, momente romantice, sinceritate, dragoste nu sex, trairi intense, zambete, fericire...Mi-e dor, dar oare as mai putea sa traiesc o astfel de iubire? Ar mai putea sufletul meu sa-si paraseasca orgoliul? Doar pentru o singura data?

E greu ca viata ta, simturile tale, sufletul tau nu iti mai apartin in totalitate tie si esti condus de situatii, oameni din jur, concluzii gresite, etc...

Eu nu mi-am dorit prea multe, am plecat de jos si am stiut intotdeauna ca atunci cand ai pretentii prea mari si dezamagirile sunt si mai mari.
Am vrut lucruri mici, dar semnificative pentru mine si au fost atat de mici si nesemnificative pentru altii incat mi le-au calcat in picioare. Am plans, nu am inteles, am judecat, dar mai tarziu mi-am dat seama ca toata suferinta a fost pentru ca eu sa stiu ce valorez.

Mintea mea in timp a devenit un haos total!

Am inteles ca nu trebuie sa depinde de cineva, oamenii vin si pleaca, iar tu nu trebuie sa te ratacesti din cauza asta, sau sa te lasi purtat/a pe drumuri pe care nu te regasesti, doar pentru ca te incapatanezi sa urmezi pe cineva.