Din suflet

Te lovesti de fete ce iti schimba starea, auzi cuvinte ce te determina sa iti pierzi valoarea, pe moment, iar mai tarziu uiti sa o cauti, sau incepi sa nu mai vezi rostul.

Ti-e sila sa mai misti si un deget sa faci ceva incat sa fie bine, simti ca ai dus prea mult lupte.
 Las-o dracu de depresie, e rau da, inteleg, dar cand a fost numai bine?

Ce iti spuneai cu ceva timp in urma? "Lasa ma ca o sa fie bine!" 
si iti raspundeai: "Cand? m-am saturat sa astept", si intr-un final era bine.

Tu poti aprecia, tu poti simti, tu poti sa  acoperi goluri adanci doar cu privirea, de ce esti proasta si nu realizezi ca tu chiar esti speciala.

Ai avut atatea vise cu care "cei dragi" nu erau de acord si mai mult de atat incercau sa iti puna bete in roate, dar tu ai crezut in tine, asa treptat si cu un pic de pesimism, dar ti-a iesit totul mai bine decat te asteptai.

Vrei sa cedezi acum?

Nu e momentul, ridica-ti fata din perna si depaseste vocea aia din capul tau care te determina sa nu te mai regasesti, sa te schimbi.

Lasa-i pe restul, ei stiu doar ce ai simt, nu au simtit, sa inteleaga, sa te astepte sau macar sa te creada.

Ti-ai facut treaba, ca s-a vazut, ca s-a simtit, ca s-a apreciat, ca nu s-a vazut, ca pentru ei nu a contat, ai aratat ca nu iti pasa, ai mers mai departe, continua sa faci asta, iti iese bine.

Eu stiu ce am in spate, asta ma face sa nu renunt la visurile mele.

Ei cunosc doar prezentul.

Nu refuza sa fii cum vrei, sau mai bine zis cum simti!

Refuza sa mai auzi ce nu trebuie sa auzi, nu renunta la principii.

Ridica-te si lupta! Alege sa fii de partea ta.

Ascunzi multe, nu vrei sa arati cum esti cu adevarat, vrei sa pari rece ca gheata, dar cazi in propria capcana.

Nu fii egoista, pentru ca acum nu realizezi, dar vei ramane singura, si nu am fost egoista, si am facut sa fie bine, sau macar am incercat, dar tot de singuratate m-am lovit, si am ajuns sa o urasc, apoi am ajuns sa o iubesc cu ura, pana s-a cuibarit in mine, si mi-a dat putere, am invatat ca momentele alea de singuratate si suferinta in care tipi dar parca nimeni nu te aude, iti dau atat forta si incredere in tine incat poti sa depasesti mai tarziu orice.

Esti tu cu tine si te simti singura printre ei toti, dar tu poti sa zambesti din suflet, tu poti sa arati ca simti, tu vrei.

Azi conteaza

Scrum? macar de ar fi atat, dar e plin momentul de tacere.

E atat de ciudat ca nu mai am nimic de spus...

Nu m-as fi gandit o clipa la faptul ca imi voi spune curand sau vreodata:

"M, lucrurile astea pe care nu vrei sa le vezi si le arunci in indiferenta, le micsorezi si vrei sa para ca sunt nesemnificative, azi chiar conteaza."

Se spune ca nu e bine sa traiesti in trecut, dar nu toti stiu ce inseamna sa traiesti in trecut.

Pentru mine trecutul sunt primele parti ale cartii sufletului meu pe care am nevoie sa le recitesc ca sa ma regasesc, ca sa imi raspund la intrebari, ca sa corectez, ca sa devin, ca sa imi amintesc cat de puternica pot sa fiu atunci cand uit ca eu detin puterea.

Trecutul imi aminteste de o parte sensibila a mea, ce se ascunde, ce nu vrea sa existe si uneori chiar reuseste. Este acea parte care nu as vrea sa se sfarseasca, sa se piarda, doar vreau sa se opreasca uneori, ca intr-un somn adanc si sa-i fiu doar eu patul in care sa se ascunda.

Multi uita ca ei imi stiu numele, doar numele, nu si trecutul, nici macar prezentul.

Am un bagaj de amintiri pe care l-am carat din greu dupa mine si la care nu am vrut sa renunt.

Astazi am incercat sa il deschid si n-am mai reusit, ceva blocheaza deschizatoarea, iar mie imi e atat de lene sa ma concentez mai mult, iar partea si mai uimitoare este ca nu-mi pasa foarte mult sa-l deschid, nu ma incearca nici macar sentimentul de curiozitate.

Ceva interior care in trecut imi spunea ca acel bagaj nu trebuie deschis, imi spune azi ca acel bagaj nu se mai deschide pentru ca nu mai vreau sa il deschis si pentru ca acolo sunt ganduri si amintiri importante dar care nu mai au valoare. Sunt lucruri care cred ca le-am uitat si as vrea sa mi le reamintesc.

Defapt nu le-am uitat si nici nu le voi uita, dar nu mai conteaza acum.

Azi conteaza faptul ca nu inteleg foarte bine ce ganduri ma poarta pe drumuri necunoscute, nu stiu ce caut sau nu stiu daca chiar caut ceva, dar stiu ca in aceasta calatorie a mea vreau sa ma bucur de toate lucrurile pe care le intalnesc si sa invat din fiecare cate ceva.

Noi, adica eu si gandurile mele

Se usuca zambetul, nici lacrimi nu mai vor sa il mai spele... in adieri prea reci ganduri se tulbura, orgoliul isi inalta panzele prafuite si nu ma lasa sa cobor.

Imi lipseste imbratisarea aceea calda, privirea ce simteam ca ascunde multe, dar zambetul tau parca imi completa pacea din suflet si ma regaseam, doar eu ma regaseam de aia s-a si sfarsit momentul, caci doar atat presimt ca a fost.

Nimic parca nu-mi mai straneste interes, ce rost mai are sa chem inapoi vise, ce au apartinut doar mie?!

Plimba-mi dorul, dumi-l departe, lasa-l sa adoarma langa tine si pastreaza-l, nu vreau sa il mai am aproape. Cred...

E inundatie, mai toarna un paharel... ineaca-te in libertate si stai acolo, e mai lejer... mai simplu...

E nevoie de timp sa uiti, sa ignori, sa te faci ca nu iti pasa cand defapt ai o multime de fluturi in gandire... si astia nu sunt fluturi din aia care traiesc doar o zi... ar fi bine... dar nu. La incapatanare, ma depasesc, opun prea multa rezistenta, iar eu ma satur sa rezist.

Bine ca tuturor va place fericirea si cica alergati in cautarea ei... bine ca toti cica intelegeti iubirea, dar va cam plictisiti in asteptarea ei... aha

E un subiect ce il omor... dar mereu invie, de parca ar exista ceva ce il motiveaza, sau nu mai vad eu acel ceva, sau nu mai vreau.

E plina camera de monotonie, sictir... plictiseala si "n-am voie".

Uneori tanjesc dupa el... nu pot spune ca e un el anume... tanjesc dupa sentimentul ala de "om implinit", ce are un rost, mi-e dor de omul ala care sa imi forteze blandetea pana aproape de refuz si sa nu pot spune nu, sa explodez de fericire pentru fericire si iar sa ma ratacesc si iar sa ma lase, si iar sa astept si iar sa nu mi inteleg nimic si nici sa nu mai vreau sa inteleg...

Vreau un "Buna dimineata" si un zambet larg, eu sa ma ghemuiesc la pieptul lui si sa ma simt in siguranta.

Dar stiu ca daca s-ar uita mai adanc in sufletul meu ar vedea fericirea, inocenta, apoi s-ar speria de ceva anume, necunoscut mie... si m-ar lasa mult mai in urma de locul unde m-a gasit...

Gandurile mele...sunt note pe partitura vietii

Impletesc sperante, dezleg vise... momente de fericire vin si pleaca, ma transforma, ma deschid ca pe o floare si apoi imi fura din petale.

Alerg dupa implinire si uneori ma impiedic in fata ei. Ea imi zambeste, ma ridica de jos, ma sprijin pe bratele ei si zambesc, apoi ma pierd si ma trezesc ca dintr-un vis neimplinit.

Vorbe se aud intr-un ecou ce-mi pare mult prea strain, soaptele sunt surde... iar sentimentele simt cum apun cand nici macar n-au rasarit.

Destule lacrimi mi-au inecat dorintele si am cunoscut destule fiinte ce-si ocolesc destinul, complicandu-si existenta si ascunadu-si chinul.

Din cand in cand mai apare cate un lucru in care ma regasesc si ma dedic, din cand in cand in gand imi mai apare cate-o persoana ce candva mi-a zambit.

Lipesc amintiri precum niste afise pe peretele vietii, fara sa ma gandesc ca a imbatranit si s-a schimbat si m-am schimbat si ne-am schimbat si evitam sa renuntam la ce-am avut si am pierdut si ne-am pierdut si in continuare pierdem.

Trecutul incearca sa ma ajunga, dar prezentul e mult prea grabit, viitorul nu vrea sa se mai arate, incearca sa-mi pastreze sufletul linistit.

Diplomatia e o arma complexa in mana unor oameni falsi, ce n-au simtit si nici nu simt regrete in timp ce tu cu tine incerci sa te impaci.

N-am timp sa ma gandesc la mine, n-am timp sa pot sa ma mai daruiesc, inghit in sec si imi cobor privirea, in timp ce tu suflet bland habar nu ai ce astepti.

Nu esti un invitat in viata mea, nu te aseza in fata mea doar sa privesti, analizeaza faptele caci vorbe exista multe, iar tu oricum ma astept candva sa pleci.

Coboara in mintea mea cu vorbe doar daca o sa ramai.

Nu-mi darui iluzii in curcubeul meu prea trist si nu ma face prin vorbe rele in viata ta sa nu vreau sa mai exist.

Lung mi-a fost drumul si-am strabatut prea multe gropi, am rani adanci in suflet, dar stiu ca inca mai pot, sa imi continui drumul, sa alerg, sa merg, sa plec, atata timp cat stiu ca fericirea merge pe langa mine incet.

Daca as putea as renunta la somn, as renunta...dar visele ma inalta sa traiesc, ma invata ganduri necunoscute si-mi dau sentimentul ca am sa reusesc.

Asta sunt eu

Pot fi oricine din jurul tau.
Eu sunt una din putinele care au atitudine si care lupta.

Eu nu vreau sa ma complac in anumite situatii sau sa ma limitez.

Eu nu vreau sa doar traiesc!

Eu vreau sa scot frumosul din lucruri urate, eu vreau sa gandesc diferit.

Imi place cand sunt perceputa diferit, cand sunt " o ciudata" in ochii celor din jur.

Ador asta!

Eu sunt una din putinele persoane din lumea asta care vrea sa se regaseasca in lucrurile pe care le face, in locurile pe care le strabate.

Sunt una din putinele care are curajul de a infrunta orice obstacol si de a spune lucrurilor pe nume!
Eu pot ramane deschisa atunci cand voi va inchideti cu lacatele tacerii si ale nepasarii, eu pot sa lupt sa ma mentin.

Strabat durere, chin, lacrimi, veninul vostru, asteptari, nervi, dezamagire, dar nu renunt!

Tu cine esti?

Te-ai intrebat vreodata cine esti?

Nu! Tu ai in cap doar ideea de cine vrei sa fi!

Lasati-ma...

Ma blochez mereu cand vine vorba despre exprimare deschisa.

Nu stiu cu ce sa incep, ar fi prea multe de zis, prea multe de transmis, iar prea putini ar intelege.

De ce?

Pentru ca in fiecare zi uitam si uitam sa fim noi, nu ne gandim la faptul ca noi trecem prin timp si ca noi suntem cei care nu mai stim sa traim cum traiam,sa simtim cum simteam! Nu timpul ne schimba, nu probemele, situatiile.Noi nu mai stim sa vedem lucruri pe care le vedeam.

Ne ocupam timpul si viata cu lucruri simple pe care le complicam al dracu de tare.

Personal, am uitat sa mai arat ca am o inima, imi e sila sau teama sa arat ca eu chiar gandesc altfel in lumea asta plina de egoisti ce au uitat sau vor sa uite de sentimente, de traiul ala pozitiv si pur.

Am vorbit cu multi oameni in ultimul timp si faptul ca am realizat ca mai sunt persoane care sa gandeasca aproximativ ca mine mi-a dat o urma de speranta. De aceea vreau in continuare sa refuz sa generalizez, vreau sa cred ca exista macar o persoana in lumea asta care ma poate intelege si aprecia la adevarata valoare, pe care marea majoritate incearca sa ma faca sa uit ca o am.

Am tendinta de a a izola uneori, dar imi place , ma regasesc ,ma inteleg.

Imi vin uneori cunoscuti care vor ei sa arate ca eu gresesc facand asta si vor sa ma faca sa vad altfel lucrurile, cu forta daca se poate chiar. Ei nu pot intelege ca in unele momente am nevoie de singuratate, fara vreo urma de dramatism sau depresie...

Imi arunca vorbe apoi pleaca, lasandu-ma tot pe mine sa curat veninul, de parca n-as fi curatat destul pana acum.

Astia sunt cei care incearca sa-mi cultive ura fata de tot ce ma inconjoara, fata de oameni.

Nu voi spune niciodata "asa e, ai dreptate"doar pentru ca vrei tu sa auzi asta sau doar pentru a castiga incredere sau sa ma pun intr-o lumina mai buna.

"Viata asta de Bucuresti" a incercat sa ma schimbe in multe situatii si uneori chiar a reusit, dar lucrurile profunde din suflet nu pot fi schimbate de palmele vietii sau suturile "prietenilor".

E nevoie de timp pentru a avea liniste la fel cum e nevoie de rabdare pentru a rezista.

Nu pot afisa zambete doar pentru ca azi sunt pe scena ta, cu toate ca doar ai impresia asta, realitatea fiind alta.

E omenesc sa plang cand sunt suparata, e total normal sa rad cand sunt fericita, biucuroasa sau aud o duma buna, sau vreau eu pur si simplu sa fiu fericita. La fel de normal e sa manifest furie cand sunt nervoasa, ce vi se pare anormal?

Eu nu am o lume perfecta, dar sunt gata sa merg mai departe incercand sa o nasc, sa o creez,voi merge pe drumuri pe care voi o sa ma impiediati prin vorbele voastre sa merg, dar tot voi inainta, iar daca voi esua, o sa ma opresc acolo, o sa plang , o sa regret, imi voi spune ca nu a fost bine, dar ma voi ridica si voi continua sa caut o alta cale! Si nu o sa strig dupa voi, iar daca voi fi nevoita sa strig , voi striga doar dupa cei ce voi considera ca ma inteleg si ma accepta exact cum sunt cu tate cele bune si rele.

Nu ma incalzeste grija voastra, cei ce sustineti ca imi vreti binele, aratati-mi doar ca ma intelegeti si ma apreciati asa cum sunt, doar asa m-ati cunoscut... incapatanata, fericita,nebuna, trista, fixista deprimata, fara chef. Si m-ati pastrat alaturi de voi. De ce?

Lasati-ma sa fiu eu, lasati-ma sa fac lucruri din inima, lasati-ma sa plang, sa port lupte cu peretii, dar macar sa stiu ca sunt o luptatoare.

Lasati-ma sa va iubesc in continuare ca pe niste oameni buni ce vreau sa fiti, sa va accept asa cum sunteti cu problemele voastre, cu toanele voastre, cu sentimentele voastre, lasati-ma.

Lasati-ma sa creez, sa fiu eu, sa demonstrez, sa ma regasesc, sa cant, sa imprastii lumina, sa am dezordine in lumea mea de idei, sa rostesc vorbe murdare, dar sa arat ce am mai pur in suflet.Pentru ca e unul din rosturile mele pentru care m-am nascut.

Lasati-ma sa il gasesc pe el cel perfect, atata timp cat eu simt ca exista, nu-mi aruncati cu opinii si pareri ce ma dor , desi nu arat.

Daca vreau sa scriu scrisori catre un "fat frumos" imaginar si mult asteptat, lasati-ma acolo in nebunia mea.

Daca sunt momente in care brusc, sau fara motiv plang sau rad, e o etapa pe care trebuie sa o strabat, nu ma opriti!

Cand voi avea nevoie de ajutor cu siguranta voi apela.

Dar aratati-mi ca pot conta pe voi in situatiile alea si ca ma puteti accepta cu bratele deschise chiar si atunci cand ma intorc ranita de pe un drum ce mi-a fost "criticat" de voi.

Nu ma acuzati ca nu dau telefoane, ca nu imi pasa, ca am uitat.

Nu! n-am uitat, nu voi uita, nu vreau sa uit si nu inseamna ca va iubesc mai putin sau ca sunt nerecunoscatoare, indiferenta!

Inseamna ca atunci cand va voi cauta sau voi fi cautata voi putea spune, " mi-a fost dor de tine, am multe sa-ti povestesc si cu siguranta si tu."

Hai sa ramanem noi si atat!

Tiptil

Atunci cand simti ca sfarsitul se apropie nu mai vezi nimic, nu-ti mai pasa de nimic.

Speranta ca o sa fie iar bine se sfarseste, te cuprinde dorul de tot ce a fost, ai vrea sa mai retraiesti macar un moment fericit. Totul este precum o iluzie, precum un ultim vis. 

Nu mai simti durerea.

 In acest moment iti scoti sufletul din piept si il arunci in buzunarul uitarii. 

Realizezi ca trebuie sa accepti situatia.

Nu mai ai posibilitati, explorezi doar momente straine ce vor urma.