Iubirea de sine este elementul cel mai important. A ne stima înseamnă a ne evalua, dar a ne iubi nu suportă nici o condiţie: ne iubim în ciuda defectelor şi limitelor, în ciuda eşecurilor şi înfrângerilor, pur şi simplu pentru că vocea interioară ne spune că suntem demni de iubire şi de respect. Această iubire de sine nu depinde de performanţe, este necondiţionată. Ea explică faptul că putem rezista la adversităţi şi ne putem restabili după eşec.
Iubirea de sine depinde în foarte mare măsură de dragostea care ne-a oferit-o familia noastră atunci când eram copii. Carenţele stimei de sine care îşi au sursele la cest nivel sunt cel mai dificil de compensat.
A te iubi este soclul stimei de sine, constituie elementul cel mai profund şi cel mai intim. De aceea nu este niciodată uşor să discerni la cineva, dincolo de masca socială, nivelul iubirii pe care şi-o poartă.
2.Concepţia despre sine.
Părerea pe care o avem despre noi, evaluarea, fondată sau nu, a calităţilor şi defectelor noastre, este cel de - al doilea stâlp al stimei de sine. În concepţia despre sine importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem de a fi deţinători ai calităţilor şi defectelor, a potenţialităţilor şi limitelor.
Este un fenomen în care subiectivitatea joacă un rol esenţial; observarea este dificilă, iar înţelegerea lui este influenţată de subiectivitate. De acea, o persoană complexată a cărei stimă de sine este adesea scăzută, nu este înţeleasă de cei din jur întrucât nu percep defectele pe care persoana crede că le are.
Dacă avem o concepţie de sine limitată sau timorată, se aduce cu greu la parametrii realităţii.
Sursele concepţiei de sine trebuie căutate în aşteptările, proiectele, aspiraţiile părinţilor pentru copilul lor. Există cazuri în care copilul este împovărat inconştient de părinţii săi să îndeplinească ceea ce ei înşişi nu au putut sau nu au ştiut să realizeze în viaţa lor. Este cea ce se numeşte „copilul împovărat cu misiune”. Dacă nu se va ţine seama de potenţialul şi dorinţele copilului sau dacă presiunea este prea mare, copilul va trăi la rândul său eşecul. Faptul de a nu ţine cont de îndoielile şi neliniştile unui copil, poate provoca în el, ulterior o profundă vulnerabilitate a stimei de sine.
Concepţia de sine limitată îl poate conduce pe subiect la o dependenţă de celălalt, poate stabili relaţii nesatisfăcătoare cu ceilalţi, dar se limitează la rolul de succesor, nu calcă decât pe drumuri deja explorate de ceilalţi.
Concepţia de sine pozitivă este o forţă interioară care ne permite să ne bucurăm de şansa noastră în ciuda adversităţilor.
3.Încrederea în sine.
A treia componentă a stimei de sine cu care, în plus , se şi confundă – încrederea în sine se referă în special la actele noastre. A fi încrezător înseamnă a considera că eşti capabil să acţionezi într-o manieră adecvată în situaţiile importante.
Contrar iubirii de sine sau concepţiei despre sine, încrederea în sine nu este prea greu de identificat. Pentru acesta este suficient să te întâlneşti frecvent cu o persoană, să observi cum se comportă în situaţii noi sau neprevăzute, în care există o miză sau dacă este copleşită de dificultăţi în realizarea unor sarcini.
Încrederea în sine provine, în special, din tipul de educaţie care ne-a modelat în familie şi şcoală. Este bine ca eşecurile să-i fie prezentate copilului ca o consecinţă posibilă, dar nu catastrofică, a actelor sale, să fie recompensat atât pentru ce a încercat, cât şi pentru ceea ce a reuşit.
A nu te teme exagerat de necunoscut sau de adversităţi demonstrează un bun nivel al încrederii în sine. Desigur, o insuficientă încredere în sine nu constituie un handicap. Lipsa de încredere în sine transpare în cele mai mărunte fapte, precum scrierea unei scrisori, conversaţia la telefon etc.
ECHILIBRUL STIMEI DE SINE
În cele trei componente ale stimei de sine există în general legături de interdependenţă, iubirea de sine facilitează incontestabil o concepţie despre sine pozitivă care, la rândul său, influenţează favorabil încrederea în sine.
Se întâmplă însă, ca la unele persoane, aceste elemente să fie disociate. Să luăm cazul unei concepţii de sine fragile: subiectul nu are decât o superficială încredere în sine, cum intervine un obstacol grav sau care se permanentizează, stima de sine se prăbuşeşte.
Un alt caz, cel al lipsei iubirii de sine, de această dată subiectul a reuşit să parcurgă excepţional un drum penru că a fost susţinut de o concepţie de sine foarte bună, dar un eşec sentimental va face să se nască îndoieli şi complexe pe care le credea ascunse pentru totdeauna.
O stimă de sine stabilă, bine conturată, puternică, presupune ca fiecare dintre componentele sale să se afle la un nivel ridicat., fiind într-un relativ echilibru unele faţă de altele.
HRANA STIMEI DE SINE
- să ne simţim iubiţi
- să ne simţim competenţi
În toate domeniile, aşteptăm satisfacţia concomitentă a acestor trebuinţe. De exemplu;
La serviciu, dorim să fim experţi într-un anumit domeniu, dar să fim şi apreciaţi de colegii noştri; în cuplu nostru nu căutăm doar dragostea celuilalt, ci vrem să ne admire, să ne stimeze, din contră, satisfacţia doar a unui singur aspect nu ne va împlini aşteptările: a fi iubit, fără a fi admirat sau stimat este infantilizant, dar a fi stimat, fără a fi iubit este frustrant.
Aceste „alimente” necesare stimei de sine sunt indispensabile, cu atât mai mult cu cât nu este o dimensiune rigidă a personalităţii noastre, mai mult sau mai puţin înaltă, mai mult sau mai puţin stabilă, ea are nevoie să fie hrănită frecvent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu