Nu am nimic... iar suflet striga "As vrea sa spun atatea..."

El era in zbor si o striga, ea se plimba dezinteresata... a strigat-o din nou si s-a oprit sa arunce doar o privire, nu se gandea ce influenta o sa aibe.

Incet, incet incepe sa ii construiasca din cuvinte si ganduri aripi si o inalta, atat de sus, unde nimeni nu poate sa o ajunga, sa o atinga sau sa o distruga.

Lui i se rupe o aripa... ea incearca sa il vindece, ii mangaie si ii saruta ranile...nu vrea sa coboare, nu vrea sa-l lase, acolo e lumea lor, diferita de alte lumi, departe de rautatea pamanteasca.
Il strecoara cu grija sub aripile ei si il cara in zbor.
El se zbate, ea il tin strans in gandul ei, pentru ca fizic nu vrea sa-l sufoce...Vrea doar ca el sa stie ca ei chiar ii pasa... ca in sfarsit exista cineva pentru el, dar parca totul s-a schimbat, pentru el efortul nu mai conteaza...
Ea oboseste, cuvintelefrumoase si gandurile nu mai exista, aripile ei incep sa se descompuna, vrea sa se inalte cat mai sus, dar ii e frica de caderea care o sa fie si mai dureroasa daca alege sa faca asta.
Il priveste cu dragoste... nu mai poate vindeca nimic, privirea ei, mangaierile, nu mai au nici un efect.
El isi scutura aripile...ar vrea sa zboare dar nu poate... o priveste...nu vrea sa ceara ajutor...

Ea nu stie ce sa faca... nu vrea sa-l lase... plange...atat de tare incat lacrimile ajung ocean sub ea...acum ii este si mai frica sa coboare, sa se inece in propria suferinta...tot singura, caci el probabil o sa capete alte aripi...
E greu, il aseaza undeva sus, unde sa nu-l ajunga nici un pericol, dar ea e acolo, inca zboara, pe langa el, nu-l lasa, vrea sa il protejeze si sa il stie linistit.
Acum il mangaie doar din priviri, cand el doarme...
El nu se mai trezeste, nu vrea... ea asteapta...e inca ratacita in cer...



Doar muzica o mai poate salva...