"Pisaloaga" pardon "psiholoaga"

Am ales psihologia, asta vreau sa fac si asta o sa fac, o sa ajung un psihoterapeut foarte bun si asta pentru ca pot empatiza cu aproape orice situatie...am trecut prin multe, pot intelege multe si pot rezona cu multe stari.

Imi amintesc noptile nedormite in care compania mea era o sticla de vin asortata cu un pachet de tigari...plangeam si incercam sa imi aflu raspunsuri la intrebarile vietii. Ma puneam in situatii, incercam sa gasesc rezolvari si-mi strofocam creierii sa fac sa fie bine si sa trec peste, incercand sa nu condamn pe nimeni, ci doar sa inteleg fara a judeca.
Trebuie sa cert, sa inteleg, sa accept, sa sustin, sa ofer incredere, sa mangai, sa strang in brate, sa fac pe mama, sa fac pe tata, sa alin dureri prin cuvinte ce mi le spuneam si mie candva, eu singura, fara alta sustinere. E ca atunci cand iti hranesti copilul interior uitat singur acasa...abandonat, defapt..

De multe ori am zis un lucru si mi-am calcat pe idei si principii, nici macar eu nu stiu de ce.
De prea multe ori am tipat in oglinda la mine, sa ma trezesc la realitate si sa fac ceva si pentru mine, caci pentru restul am facut destul.
Obisnuita sa ma ofer, cu toate trairile, sentimentele si emotiile, multi au luat aceasta "deschidere sufleteasca" ca pe o slabiciune si au profitat, nestiind ca mai tarziu vor plati.
Era o vorba: "Lumea ta interioara e atat de adanca, incat unora le vine sa scuipe in ea".
Profiti, platesti, e regula scrisa. Si scump a fost pretul, caci nu mai aveau cui sa spuna un "iarta-ma, am fost un prost" pentru ca in locul meu, le zambea pervers indiferenta. Si ii simteam cum imi cautau privirea, macar sa stiu ca ei au facut efortul sa vina acolo, sa ma vada.
Nu mi-a pasat, nu am uitat, nu m-am uitat, dar am simtit, insa nu mai valora nimic pentru mine, sau pentru vreo particica din mine. Si asta e un lucru mare.